A fost mare isterie ieri în România cu revoltătorul caz al ursului lovit la Praid de o maşină.
Un urs a fost lovit de o maşină şi aruncat de pe cartea carosabilă, în zona oraşului Praid din judeţul Harghita.
Ursul cu membrele sfârtecate s-a târât înapoi pe carosabil, unde a fost supravegheat de poliţie, în aşteptarea nemuritoarelor verdicte de sus, peste 10 ore.
Evident că reacţia opiniei publice a fost virulentă. Foarte multe reacţii au fost cel puţin la fel de revoltătoare precum cazul în sine.
Dar m-aş concentra pe argumentarea celor care n-au fost neapărat de partea ursului.
Ce tot atâta empatie faţă de urşi? Faţă de oamenii atacaţi/mâncaţi de urşi într-un judeţ cu populaţia de urs crescândă nu manifestă nimeni empatie.
Cică s-a pus problema inclusiv în Parlamentul European! Se-nmulţesc urşii, dom’le, e posibil aşa ceva?!
Nu mi-a venit să cred câţi oameni au susţinut această argumentare aberantă.
Nu trebuie să fii român neapărat ca să ştii jaful forestier la care a fost supus judeţul Harghita în ultimii 30 de ani.
Nu trebuie să fii om, ce surpriză!, pentru a înţelege cât este de nocivă această specie pentru ghinionista asta de Planetă!
E nevoie însă să fii om, pentru a face un raţionament cât se poate de simplu.
Cred că totuşi e specific românilor să poată fi prostiţi şi manipulaţi în aşa hal, să li se decoperteze ostentativ şi necontenit teritoriul de natură şi ei să-şi caute problemele şi soluţiile tot în natură, nu în om.
O luăm cu bulinuţă, nu-i problemă:
- s-a ras şi se rade pădure în nesimţire; fără autorizaţii sau cu autorizaţii măsluite, clonate, ignorate; pădurea dispare, e tragic, SOS;
- populaţia de urs creşte.
Ce soi de retard tre’ să te năpăstuiască pentru a considera că bulinuţa a doua reprezintă problema omului?
Cum e raţionamentul? Asta e de-acum, problema noastră e că nu mai suntem în siguranţă în casele noastre. Nu contează care este motivul pentru care s-a ajuns aici.
Sau mai rău, ce căuta pe asfalt? Acolo e treaba oamenilor, ne-am luat planetă, nu contează că ne batem joc de ea. Ce să mai conteze şi că infrastructura e praf şi pentru oameni, darămite să favorizeze circulaţia animalelor fără a crea pericole.
Nu contează că ALŢI AFURISIŢI de oameni au considerat că pădurea, casa urşilor, e importantă doar pentru ei, pentru buzunarul lor.
Din păcate, există nişte oameni foarte experimentaţi şi speriaţi de urşi, care adaugă argumentării tot felul de aberaţii superficiale specifice egoismului uman.
Unii nu ştiu că raportul ăsta de pseudocondiţionare este lipsit de logică. Pur şi simplu nu ştiu. Nu putem da vina pe urşi că nu mai au casă, că oricum dăm vina degeaba, ei nu vor înţelege.
Tot din păcate, suntem pe ducă, asta e realitatea.
PUBLICITATE
Lasă un răspuns