Șocul posttraumatic prelungit pe care îl trăiește suflarea polițistă, în urma vestitelor tăieri de acum aproape 10 ani, produce confuzii.
Le produce în special când se schimbă puterea și la sfârșitul fiecărui an.
Acum că s-a schimbat și puterea politică și mai e și sfârșit de an, pănicuța e un pic copleșitoare.
La fiecare sfârșit de an, pănicuța este despre:
- dacă primim sau nu mărirea aia prevăzută de legea populisto-condițională, aia cu sfertul de anul ăsta acu’, sfertul de anul trecut din sfertul celuilalt an, dar la anu’,
cât mai complicat să nu-nțeleagă proștii– cum zicea nea’ cumpănă: ori noi, ori ei; - dacă îngheață;
- dacă ne taie;
- dacă ne taie sâmbetele și duminicile;
- dacă ne mai dă de vacanță etc.
Acest șoc posttraumatic a fost alimentat, probabil intenționat, de politicile Ministerului de Interne de-a lungul ultimilor 10 ani. A fost mană cerească pentru cei pe care mulţi poliţişti îi poreclesc „ai noştri”, indiferent cât analfabetism promovează.
Contează banul pe 14, nu cât e de alfabetizat ministrul îmi spunea cândva un ilustru coleg.
Altfel, cum dracu’ s-o face că-n 2019 este posibil ca un angajat la stat să fie plătit după calcule făcute pe șustake prin raportări la niveluri salariale vechi de 10 ani? Culmea, aceiaşi 10 ani. Hehe.
Am presupus eu amatoriceşte: pentru că dacă legea ar fi respectată, ar da prea cu virgulă la bani sau la sursă.
De exemplu, sporul pentru munca în zilele de repaus este reglementat la începutul fiecărui an. Are termen de valabilitate 1 an, aşa ceva?
Cum să nu fii panicat c-ai putea să rămâi fără spor, dacă actul normativ care îl reglementează produce efecte doar pe anul în curs?
Cum vine asta? Nu cumva e ca și cum ar fi vorba de vreo pomană temporară?
Gen stai, boss, să vedem dacă avem și la anu’ sâmbete, duminici și sărbători legale, că poate nu o să mai avem. Nimerim naibii un an numai cu zile lucrătoare.
Mulți polițiști tineri sunt foarte fermi când aruncă ostilitatea peste politică, iar nu doar peste politicieni. Adică este fix cum şi-au dorit ei. Inimioară.
Recent, i-am văzut pe unii dintre tinerii noştri colegi strecurând prin interneți comentarii de genul stai să vezi ce urmează, e doar începutul, ne duc ăștia la balamuc.
Adică ei nu fac politică, huoo politica, e totul nasol în politică, hateri apăsat.
Dar acum știu ei că schimbarea nu e de bun augur. Asta nu se cheamă că de fapt chiar au afinități politice involuntare, induse de idei fixe, nu. E doar o iluzie.
E trist pentru că polițiștii tineri preiau din șocul posttraumatic. Şi pute grav a politică pentru că a fost clădit atent pe filieră politică, n-a fost hazard.
Arhitectura asta face ca tinerii, atenți la idolii lor și loiali din fire, să urască politica și să fie guvernați de idei induse agresiv fix de spectrul politic.
Pentru că acum, când ne plângem că sigur vom fi făcuți pilaf, de fapt, insinuăm că ar fi fost bine până acum, că ne-au dat.
Și știm cu toții foarte bine că am fost proștii proștilor lăsați ultimii la coadă, iar când am ajuns la ghișeu ne-am trezit doar cu resturi alocate defectuos şi prin tot felul de tertipuri fiscal dubioase. Și cu lideri fabricați prin fabrici degradate și alte secretariate.
Dar nu, că așa suntem noi, decât deloc, a fost bine și-așa. Aha. Ne merităm soarta, nu putem spune că nu ne-o merităm.
Pontul este că într-o democrație rezonabilă, lor trebuie să le frică de noi, iar nu invers. O singură condiție necesară: să fim în mod real uniți! Şi nu suntem, aia e, rămânem cu spaima că ne taie!