Foarte tare! Știrea a făcut înconjurul mapamondului. Carmen Dan a demisionat, nu înainte însă de a da femeile afară din poliție!
Mă rog, nu că le-a dat afară, doar că așa au titrat clickbait respectabilele cotidiane online de pe la noi.
În fapt, s-au înăsprit probele de admitere în școlile MAI.
Probele de admitere care, din ce am observat în comentariile multor poliţişti, au fost foarte uşoare.
Foarte bine că s-au înăsprit, zic mulţi dintre cei deja trecuți prin probele care până acum nu puteau fi decât mai puțin aspre decat vor fi de-acum.
Bineînţeles că mult mai important decât admiterea, este ce urmează. Bineînţeles că nu spune nimeni că nu există un sistem concret de confirmare a celor admişi ca fiind compatibili cu meseria.
Forme de ipocrizie involuntar-nevinovată, parcă instinctivă, găsești la tot pasul în minister, deci nu-i mare mirarea.
Culmea e că pe logica asta, din aceleaşi comentarii, deducem că cei care sunt acum în sistem, sunt pentru că merită. Pentru că au trecut testul!
Şi eu. Am trecut probele sportive cu brio în 2010.
Probele de admitere s-au înăsprit imediat, într-adevăr. Am aruncat limba peste umăr la orice oră de sport din școala de poliție.
Adevărul este că a mea condiţie fizică a avut un apogeu pe la vârsta de 16 ani, moment din care a fost într-un continuu regres.
Intrarea în câmpul muncii a accentuat regresul în aşa hal, că de vreo 5 ani mă simt prost.
În şcoala de poliţie, faptul că la ora de sport nu luam 10 din oficiu ca-n liceu, a fost ușor traumatizant, recunosc.
A fost singura disciplină pentru care am muncit. A fost singura disciplină la care ambiţia, într-o rară apariţie coerentă şi relevantă, nu m-a lăsat să iau note prea mici.
Dar am fost testat, merit să fiu polițist!
Unii dintre actualii polițiști, mai cârcotași și sportivi de fel, o ard că ar trebui să fim testați cu toții, mai des, mai riguros.
Dur. Hihi. E amuzant.
E amuzant pentru că adevărul e că noi și facem parte dintr-un sistem foarte bine organizat, după cum punctam şi mai sus.
Se bat mulți să intre în sistem. Reclama-i bună. Se strâng mulţimi la admiteri.
Puțini sunt, totuşi, cei care ar recunoaște vreodată că tocmai proasta asta de organizare atrage suflare multă la concursul de admitere.
La fel va fi cu probele de admitere înăsprite, cu tot.
Şcoală moka, absolvire asigurată, trebuie doar să nu fii pământ de flori.
Salariu bunicel, serviciu stabil, deci poţi intra liniştit în bula de automulţumire.
Gata, e totul făcut, mai facem o facultate la mişto, dacă e, şi gata.
Ehei. Super. Mergem direct în midlife crisis de la douj’ de ani.
Acesta este sistemul perfect în care pregătirea teoretică continuă este un real succes și reprezintă un criteriu eliminatoriu în cursa către pensie. Not.
Nu știi ce să faci unde trebuie să faci, zbori, puiule! Da, așa e la noi. Not.
Ăsta e sistemul ăla care îți testează anual condiția fizică și te pune la muncă de șoricel de bibliotecă dacă burta e prea sus, cu antrenament obligatoriu până la recuperarea formei. Da, not.
Să recunoaștem, băieți, de asta se înghesuie lumea. Că e totul cum trebuie să fie, nu cum ar trebui.
Închei cu un clişeu, sistemul se schimbă prin fiecare, aşa că schimbă, schimbă până nu te trezești gras și arătat cu degetul, prost și plafonat. Și chel.
PUBLICITATE
Lasă un răspuns