Etichetarea ar trebui să fie pentru produse. Dar ea se întâmplă și la polițiști bărbați, deci n-ar fi asta cea mai mare dintre probleme pentru femeile polițist. Vrei, nu vrei, vei fi etichetată și dacă nu exiști.
Prejudecata-n sistem e ca pâinea caldă pe masă. Ca poliţistă poţi fi confundată uşor cu o ţintă pentru prejudecăţile mai ascuţite.
Ca poliţistă, şansele mari sunt să fii etichetată drept inutilă, ineficientă, insuportabilă sau nepolițistă.
Etichetele se simt, se aud mai puțin și sunt oarecum de evitat, în măsura în care-ți pasă, pentru că există și etichetele jignitoare, cum ar fi proastă, curvă, pământ pentru flori etc.
Pentru că ştii foarte bine că ți-ai dorit mult să intri într-un sistem complet revendicat din cele mai vechi timpuri de către bărbați, trebuie în primul rând să-ți asumi valul de misoginism care te va lovi odată cu începerea activității profesionale. Din păcate, nu-i pe desenate. Atât se poate.
Valul nu va fi de o transparență senzațională, pentru că un număr covârșitor de misogini manifestă comportament disimulator în fața ochilor tăi.
Unii chiar vor da impresia că te plac, în timp ce te proiectează în ecranul minţii lor comparându-te cu te miri ce altceva decât ceea ce eşti. Toate celelalte-s nasoale în afară de cele de față.
Puțini sunt cei care-și vor exprima onest în față disprețul față de existența ta pe dinăuntrul uniformei pe același coridor social cu importanții de ei.
Asumarea despre care vorbeam mai sus presupune și respectarea unor minime reguli care să-ți asigure integritatea într-atât încât orice căcat se aude despre tine să pară neverosimil pentru oamenii care au creiere funcționale.
Seriozitatea este cel mai apreciat aspect de către polițiștii misogini care au o părere bună despre ei și care sunt foarte pretențioși cu ceilalți.
Ei pot fi foarte glumeți, că-și permit. Astfel,
- trebuie să zâmbești subtil să pară că glumele-s bune și să muncești acolo din greu;
- să nu stai pe telefon;
- să nu pui poze-n uniformă pe net;
- să nu ai părul desfăcut;
- să nu vorbești urât;
- să nu bârfești alte fete (doar băieți);
- să nu dai înapoi în caz de bătaie;
- să nu te plângi de nimic;
- să te oferi să scrii tot ce trebuie scris;
- dacă nu e nimic de făcut, să te faci că lucrezi;
- să manifești solicitudine debordantă în absolut orice situația ivită;
- să performezi impecabil în situații de stres;
- să nu te combini cu mai mult de un coleg, iar dacă e doar unul, să nu fie deja luat;
- să nu te combini cu vreun șef că te găsesc dracii, ajungi în breaking rumors;
- să nu te lași intimidată de misoginii civili;
- să nu pui poze prea sexy pe net;
- să nu faci pe șefa nici dacă ești;
- să nu întrerupi discursul colegului;
- să dansezi după cum cântă colegul.
Toate astea sunt bonus, doar pentru că ești poliţistă şi nu poliţist. Glumesc, bineînţeles, exagerez, de fapt sunt şi eu misogin şi nu ştiu cum s-o dreg.
Așa sunt misoginii din poliție, foarte pretențioși cu femeile care bagă cardul de salariu în bancomat în aceeași zi a lunii ca ei.
Trebuie să știi și că misoginismul se manifestă în mai multe feluri, putând fi:
- asumat, cu intenție – omul recunoaște că-i e în carne treaba, huoo, n-au ce căuta, aici e cu bătaie, cu mușchi, cu pac-pac;
- neasumat – spune că nu e misogin, doar zice adevărul, astea, nu știi tu;
- involuntar – nu știe ce înseamnă misoginism, dar sună urât și preferă să jure că nu e.
Per total, ce ai de făcut e să nu dai doi bani pe toate mizeriile astea care pare că nu se vor schimba vreodată.
În final, vorbim despre alergia pe care mulți o au vizavi de încadrarea femeilor în poliție. Este o formă de alergie la care aderă și unele polițiste care vor să impresioneze prin hipercorectitudine.
De ce? Pentru că s-a întâmplat în ultimii ani să se facă încadrări, prin şcolarizare din scurt sau deloc, pe bandă rulantă, printr-un sistem de admitere care a pus accentul pe cunoştinţe într-o oarecare daună a condiţiei fizice. În sensul că a fost ceva mai facilă examinarea pe partea sportivă şi mai dificilă pe partea teoretică.
Asta a făcut ca femeile să fi intrat în sistem în proporţie mai mare decât înainte de 2012.
Anul acesta înţeleg că s-a mai ameliorat fenomenul, proba sportivă fiind adusă la un grad mai ridicat de dificultate. Aşa că a fost ceva mai dificil să devii poliţistă.
Dar nu e problemă, ne combinăm cu Jandarmeria şi vin şi fetele de-acolo, că doar nu o să le dea careva afară, hehe.
Pentru a încheia în stilu-ne caracteristic de comparişti cu d-ale occidentului, putem să exemplificăm câteva poliții occidentale, că tot bălim la ele din alte puncte de vedere, care au început să angajeze polițiste cu mult înainte ca misoginii noștri contemporani să fi fost măcar proiectați, ba chiar înainte să existe oficial însăşi instituţia.
- În Canada, prima femeie care a desfăşurat activităţi de menţinere a păcii şi a ordinii se chema Rose Fortune (link eng.), născută în 1774.
- În Germania au început angajările de femei în poliție în anul 1903, prima poliţistă fiind Henriette Arendt. (link eng.)
- Olanda, 1920, femeile sunt angajate în poliție pentru a acționa pe linia infracțiunilor produse de minori și a infracțiunilor sexuale. În 1923, prima femeie inspector al poliţiei olandeze a fost Meta Kehrer. (link eng.)
- În 1908 au fost angajate primele 3 polițiste în Suedia, Agda Hallin, Maria Andersson and Erica Ström, iar din 1910 mai multe.
- Marea Britanie, în 1883 au fost angajate primele femei cu activităţi pe probleme cu copii şi femei. În 2016, în Anglia şi Ţara Galilor 28.6% dintre polițiști sunt femei. (link eng.)
- În Statele Unite femeile au fost primite în structurile poliţieneşti în jurul anilor 1880, fiind angajate iniţial în cadrul unor penitenciare, bineînţeles, cu femei şi copii. (link eng)
- România, prima femeie milițian a fost angajată în 1952, Alexi Elena. Comuniștii includeau destule doamne și domnișoare în rândul Miliției, scopul principal fiind de a mima egalitatea dintre sexe.
Haide, să vină hate-ul, caterinca şi glumiliii.
PUBLICITATE
