Articolul ăsta ar putea să nu se termine niciodată.
Indiferent de considerentele care te-au convins să devii poliţist ori de tipul de candidat care ai fost la admiterea în poliţie, atunci când vei primi gradul şi vei începe munca, te vei lovi, inevitabil, cu capul de câţiva pereţi, şi nu pentru că nu vei nimeri uşa.
Dacă ai avut puţin noroc, ai lovit deja destui pereţi din practică.
Sunt şanse mari, însă, să intervină un factor determinant: să prinzi loc departe.
Nu am calculat un procent, dar se vede şi din staţia spaţială că majoritatea absolvenţilor şcolilor de profil din MAI nu prind judeţul de domiciliu.
Din nou, şanse foarte mari să prinzi un sediu insalubru, indiferent de cât de bengos e locul.
Plus diferenţa dintre senzaţia de elev în şcoală şi senzaţia de poliţist, se creează o combinaţie care poate duce uşor la indolenţă, dacă te laşi pur şi simplu dus de val.
Tu n-ai cum să te laşi dus de val, că eşti de generaţie nouă, şi trebuie să fii atent să urmezi numai exemplele relevante.
Trebuie să culegi date şi să furi meserie de la poliţiştii care sunt aşa cum vei fi şi tu, nu cum visezi tu să fii, dar n-ai cum, pentru că eşti complet altfel şi complet nemulţumit de cum eşti, în acelaşi timp.
Tre’ să te fereşti şi de bârfă, că-i multă şi e boală curată, contagioasă foc.
Cum am mai scris şi cu alte ocazii, cu siguranţă vei fi primit cu căldură, oriunde vei ajunge. Dar nu-i numai despre asta vorba. Te duci acolo să munceşti, nu să te-ncălzeşti.
Replici precum
- ai intrat în poliţie când trebuia să ieşi;
- sindicatele nu fac nimic, te vor corupe, nu te lăsa prostit;
- şefii îţi suflă-n ciorbă ca să le fii turnător;
- nu ştii tu nimic;
- eşti mic;
- câţi ani aveai tu când am intrat eu în poliţie?;
- uite, ăla e turnător;
- poliţistul slab, ori e prost, ori e bolnav;
- salariul e magic, cum apare, dispare etc.
trebuie să le ignori, cumva. Poţi să te prefaci că le recepţionezi, îţi dau voie, dar atât.
Tu ştii că trebuie să-ţi foloseşti propriul creier ca să devii poliţist eficient. Că vii şi cu el la muncă.
Şi că nu e nevoie să-ţi consumi vreun strop de energie digerând replici propagate prin sistem de când lumea pentru a te transforma într-un bun aproape-prizonier.
Ai putea fi tentat să fii mai răzvrătit cu şefii, c-ai văzut tu pe net că poliţiştii cu tupeu sunt apreciaţi.
E o falsă impresie. Nu trebuie să fii ca un aparat de căutat erori de management la superiorii tăi direcţi pentru a le exploata ulterior cine ştie cum. Trebuie să-ţi faci treaba.
Dacă-ţi faci treaba şi eşti deranjat prin metode neortodoxe, pentru că-ţi faci treaba, atunci într-adevăr devine o problemă.
Pentru toate celelalte, există sindicate.
Unde mai pui că majoritatea problemelor îşi au sursa undeva la înălţime.
Tu ar trebui să-ţi doreşti condiţiile optime pentru o subordonare decentă şi eficientă la locul de muncă.
Indiferent de considerentele care te-au convins să devii poliţist, dacă nu cumva ai un bulan uriaş, diferenţa fundamentală care te va transforma din debutant în poliţist este aceea dintre ce citeşti în carte despre intervenţie sau ce mimezi pe la orele de tactică şi ce iese din gura omului care te-a chemat supărat că i s-a întâmplat o nasoală pe care tu trebuie să o rezolvi.
Chiar şi dacă eşti făcut să devii poliţistul perfect, asta depinde de foarte mulţi factori, poate prea mulţi, şi, mai ales, de câte capcane vei reuşi să treci neafectat.
PUBLICITATE
Lasă un răspuns