Am văzut şi eu filmul cu consilierul parlamentar Rădulescu Lucian şi poliţiştii care au îndrăznit să-l întrebe de sănătate.
Am fost surprins să observ că încă sunt oameni de stat care cred că funcţionează cu legitimaţii şi intimidări dubioase.
Adică, da, suntem în urmă din multe puncte de vedere, suntem vai de capul nostru, şi poliţia şi societatea, dar măcar la scârboşenii de acest gen, am făcut şi noi progrese.
Oamenii cinstiţi din această ţară nu mai acceptă astfel de mizerii!
În fine, probabil oamenii ăştia fie nu sunt ancoraţi în realitate, fie pur şi simplu nu-i duce capul suficient cât să-nţeleagă că pur şi simplu nu mai e mare şmecherie să te dai osos cu poliţia în stradă. Mai ales dacă se vede şi din avion c-ai gafat-o.
Am fost atât de surprins, încât, iniţial, nici n-am crezut c-ar fi consilier parlamentar acest domn, Lucian Rădulescu. Am zis că cine ştie ce impostor o mai fi.
Evident că s-a demonstrat că m-am înşelat. Îmi cer scuze public! Doamna Laura Fulgeanu-Moagher, deputat român, a confirmat că va înceta orice colaborare cu individul.
Atunci am zis că vreau şi eu BMW d-ăla. Să mor de curios ce CV o avea nenea sau ce-o scrie prin declaraţiile de avere ori cele de interese.
Să iau şi eu un exemplu, să mă ambiţionez, să muncesc mai mult şi mai mult şi mai mult şi poate voi avea şi eu şanse.
Vă jur, am rupt google în două, am căutat până mi-am dat seama că eu chiar nu mă pricep.
N-am dat de numele Rădulescu Lucian pe interneţii oficiali, gen cdep.ro. Mă ajută cineva?
Adică, să fim serioşi, chiar ar fi relevant să ştim şi noi măcar care este domeniul de expertiză al unui consilier parlamentar. Nimic.
O fi doar o legitimaţie? :O
Am aflat în schimb că e preşedinte executiv la Sportul Snagov.
Pe pagina de prezentare a doamnei Laura Fulgeanu-Moagher de pe cdep.ro nu apare nicio referinţă vizavi de consilieri. Am văzut că ea e pe la comisia juridică, disciplină, imunităţi, transport, infrastructură, tehnologia informaţiei. Interesant.
Ştie cineva cum se iese din aşa impas? Se pricepe cineva să caute mai bine pe google?