Ţi-ai dorit foarte mult să intri în poliţie. Pare perfect normal să te alimentezi furibund cu energiile pe care ţi le oferă argumentele pozitive pentru care a reuși, reprezintă un succes uriaş, un vis împlinit.
Tânjeai, practic, după o uniformă ce-ţi conferă un statut care te va face alt om, te va înzestra cu autoritatea pe care tu o vei exercita numai în litera legii.
Pentru că tu vrei să schimbi ce e nasol, să fii polițistul bun, complet, într-o poliție eficientă.
Nu va fi uşor să parezi presiunea care va veni.
În plan personal, poţi să crezi că, posibil, vei mai anula din şiroaiele de dezamăgiri personale trăite în lungul și-n latul timpului scurs, mai ales cele care au ajuns să-ţi guverneze existenţa – fie că-ţi dai seama, fie că nu. Vei fi, deci, un fel de „mai sigur pe tine”. Indiferent cât de sigur pe tine erai, sau nu, înainte. Te vei obişnui cu colegii şi din punctul ăsta, pe partea asta, va merge totul brici.
Or, bineînţeles, este foarte posibil să crezi că e un loc de muncă sigur, chiar foarte sigur, vorba aia: „e poliție”, ignorând subtil anumite argumente contra, care nu-şi au locul aici, pentru că, hei, trebuie să fim pozitivi.
Desigur, în cazul în care eşti cu capul pe umeri, dar slab de înger, ştii dinainte că va fi greu să gestionezi, chiar să valorifici, valul de consideraţie – mai degrabă superficială – ce va veni, în oarece contradicție cu ce s-a întâmplat până în prezent cu viața ta.
Drept care e posibil să te trezeşti că eşti mai băgat în seamă, comparativ cu experienţele de grup din trecut, decât ţi-ai fi putut închipui, şi asta destul de brusc. Poate fi copleşitor şi înşelător.
Este la fel de posibil să fie pe dos. Să fii vreun nepot de pilos, crescut în aşternut pufos, fără frică de boss, cu acces direct la os, fără să te crezi vreun prost, toţi s-o ardă a bătaie de joc faţă de tine, sau să te pupe-n cur, şi tu să nu-nţelegi nimic, ba chiar să te simți de folos. E posibil. Depinde.
Dacă ai ales să faci asta pur şi simplu din lipsă de opţiuni, e posibil să crezi o perioadă că te-ai nenorocit. Dar nu e aşa, se putea şi mai rău, crede-mă. Sau mai bine nu mă crede. Sau… nu ştiu, dar sigur o să afli.
Nu e nevoie să te simţi descurajat, e-o stare de fapt, asta-i ciudat, că poţi face totul cu drag, cu atenţie şi consideraţie, şi partea nasoală să nu fie, de fapt, decât ceva vag.
Dacă eşti mai plin de tine şi ţi-ai şi dorit dintotdeauna să fii poliţist, treaba e relativă, depinde foarte mult şi de cât creier ai şi cum ştii să-l foloseşti. Sună urât, ştiu, dar hei, suntem poliţişti, tre’ să le ducem.
Sună urât aşa, deci, sună ca şi când ai spune-o cu sete, dar trebuie să admitem şi situaţia cu creierul ca fiind, cum crezi?, tot relativă.
Astfel, dacă eşti băiat deştept şi calculat, sigur pe tine, e posibil să te dezamăgească faptul că p-aici a progresa pentru că îţi place, e o chestiune care mai degrabă te distruge. Ciudat.
E posibil să te pricopseşti cu valize întregi de acte care te vor vrea napoia. E posibil chiar să te pierzi prin munţii de acte. Tu eşti puternic, gândește-te mereu la asta, lasă detaliile, îți vor face viața un calvar dacă le dai credit.
Indiferent cum eşti, e posibil să participi şi la mitinguri organizate de sindicate şi e posibil să participe şi alţi colegi şi chiar să fiţi mulţi, pentru a vă cere drepturile, a cere dreptate. E posibil chiar să vă minţiţi frumos că sunteţi uniţi. Ăă, pentru a fi ignoraţi ostentativ de oamenii de seamă. Asta din urmă nu-i posibilă, e sigură.
Fotografie de orientare
Dragi colegi noi din poliţie, veţi vedea, în fapt şi-n timp, cum se adevereşte că fiecare dintre noi, după cum e felul fiecăruia, trece prin aceleaşi etape de căcat care sunt menite să-ţi taie cauciucurile, cum fac hoţii, nu doar noaptea, ci şi în mers şi să te mumifice în faţa unor iluzii destul de mârşav băgate pe gât sub formă de speranţe excesiv zaharisite. Stabilitate, autoritate, statut, pensie, bla. Ce zic ăştia? Ne mai dau ceva? Ne dau, mă, şi nouă ceva? Sau iar suntem cei mai proşti? Şi din nou. Şi din nou. E nasol, deci depinde foarte mult de fiecare în ce măsură ştie a strecura mocirla!…
… Ho, mă, c-am glumit, suntem o echipă din ce în ce mai faină, probabil deja aţi simţit, şi suntem bucuroşi că devenim din ce în ce mai mulţi. Întotdeauna cei noi sunt primiţi cu căldură, astfel că se adaptează şi cine nu prea vrea, că-i fain, e tot mai altfel, şi evident că se simte cu totul diferit din interior, o să vedeţi.
Mult succes, vă doresc o carieră încununată de reuşite, mereu conştienţi şi preocupaţi de a fi cât mai bine ancoraţi în realitate, în slujba cetăţeanului, în spiritul legii!
PS Nu uita de cealaltă şcoală, şcoala Da şefu’. Ha.
sursă foto reprezentare: Poliţişti 2.0
PUBLICITATE
