N-am mai scris de mult o poezie. Un SF timid aşa.
Colegule
Bun venit în visul tău frumos,
Pentru care ai luptat mai puţin decât crezi,
Pe care ai prevestit ambiţios
C-o să-l ridici din temelii că ştii s-operezi.
Te miri de ce vezi în odaie?
Pereţii murdari. Mirosul pârnaie
Te face să plângi după patul cu paie?
Aşteaptă să vezi când ajungi pe la baie.
Aicea şi timpul miroase a stat nemişcat,
Lumina nu intră că s-a sufocat,
Arunc-o privire adâncă la vis,
Şi cată motive că nu-i compromis.
Te sperii dacă te uiţi înapoi,
Sunt strigoi, plâng după tot ce le-a luat vremile noi,
Cântă vioi în cocă de noroi,
Strigă la tine să vezi înainte doar perdele de ploi.
Ăştia nu se opresc nici când nu se mai poate,
Nu se mai satură să şutească sub coate,
Vor şi puterea şi banu’ şi victoria,
Ne vor viitorul, ne confiscă istoria.
Nu fi naiv, chiar de te-au ales pentru asta,
Arată putere de nou şi şterge cu pasta,
Fiece veste primeşti dinainte,
Fiece rând de corupere-n minte.
Eşti slab, păţit prin şcoli comuniste,
Eşti praf vădit, rişti s-asculţi nişte liste,
Uită-te bine în jur ignorând,
Lumina din mână ce te face flămând.
Nimeni nu ştie mai bine s-arunce spre tine,
Vina pe orice îţi curge prin vine,
Tu eşti acolo şi răspunzi pe ce faci,
Nu doar pe mess, ci şi când te caci.
Trezeşte-te, băi, din puful fantomă,
Nu e real, d-aia e uniformă,
D-aia-i pantof, pantalonul la dungă,
Infractorul te vede fix ca pe-o ciungă.
Şi râde că-i sus şi tu crezi că-i pe-afară,
Pe unde bagi talpă-n asfalt sau pedală,
Atenţie mare cu sirena salvării, se moare-n tigăi,
Te arzi şi pe frigul patrulării cu Loganu’ în iarnă prin văi.
Lasă un răspuns