Rezultatul alegerilor parlamentare din România a generat ceva consternare, știm noi de ce. Întâmplarea cu arbitrul Colțescu a venit de nicăieri, dar ca turnată pe valul de controverse ce se năpustise peste țară.
Colțescu, arbitrul de rezervă al partidei din Champions League PSG – Istanbul BB (meci la care în România se uitau doar fani de-ai PSG, ai lui Neymar sau Mbappe plus minus ceva pariori), a indicat centralului Hațegan antrenorul secund al turcilor spre a fi sancționat pentru nu știu ce abatere, diferențiindu-l pe baza culorii pielii, „ăla negru”.
Mii de păreri, pro sau contra, foarte puține echilibrate. Nu cred că am mai văzut bula atât de dezbinată vreodată.
Te avertizez că voi scrie nepopular și destul de mult, așa că poți salva timpul renunțând aici.
Foarte, foarte mulți oameni perfect respectabili și pe care-i apreciez mult, fie că-i cunosc direct, fie că nu, s-au solidarizat mai mult sau mai puțin cu arbitrul român. În principal, pentru că e român. Mulți dintre ei, au făcut asta fără a cunoaște în mod real contextul, din impulsul dat de un fel de saturație în raport cu amploarea mondială a urmărilor.
Adică da, luat pe repede înainte, cazul este ușor de văzut ca o exagerare planetară.
Înainte de a continua, aș adăuga, ca părere personală, că Sebastian Colțescu nu avea ce să caute acolo, rezerva lui Hațegan la un meci de Champions League. Haţegan e ceva ce n-am avut în materie de arbitraj în fotbal de vreo 25 de ani, se ştie.
Părerea asta a mea e sprijinită și de faptul că, ce să vezi?, Colţescu știa:
- ce competiție reprezintă din postura de oficial și câți bani a băgat organizatorul competiției în lupta împotriva rasismului;
- că organizatorul competiției este extraordinar de „disperat” chitit pe acest drum al politically correctness-ului, mai ales din acest punct de vedere;
- că ar fi trebuit să sufle și-n budinca aia cremoasă cu cacao, la o adică.
Mai mult decât atât, știa că reprezintă, vrea nu vrea, România pe plan internațional. Era oficial într-o partidă de Champions League. O competiţie colosală.
Așadar, deși știa toate astea, totuși a gândit-o așa, neglijent, și a scos-o pe gură ferm.
Revenind, au fost o mulțime de argumente în apărarea lui Colțescu. Majoritatea argumentelor de acest fel s-au învârtit în jurul cuvântului negru. Că se-ntâmplă ca limba română să fi creat un dezavantaj clar. Că nu e nigger, că nu e negro sau nègre, că e prea de tot, că unde o să se ajungă în ritmul ăsta, că etc.
Foarte des am întâlnit comparația cu situația în care ar fi fost plin de negri pe acolo și Colțescu ar fi zis „ăla alb”.
Păi ce legătură are? Adică albii ar fi îndreptăţiţi să se simtă dubios când li se spune pe culoarea pielii? Adică superiori, sau cum?! De fapt, de unde se trage isteria asta?
Știm deja că toate studiile din univers au demonstrat că toți suntem la fel, indiferent de culoarea pielii.
Totuși, oamenii care au culoarea pielii neagră, de-a lungul istoriei au cam avut de suferit din cauză că ăștia albi, ai dreq, se credeau net superiori din absolut toate punctele de vedere. Evident, neavând șanse egale, diferența de nivel între rase s-a perpetuat și istoria ne relatează atrocități peste atrocități cu victime de culoare.
Lucruri pe care noi nu le putem înțelege, acum, din fotoliu, în timp ce criticăm hipersensibilitatea la rasism sau politically correctness-ul în general.
Nu le putem înțelege nici daca le știm, nici dacă le citim, nici dacă ne chinuim obsesiv să ne așezăm mental acolo, unde și când era foarte nasol pentru negri. Sau, hei, acolo unde și acum e foarte nasol, că poate credem că s-a rezolvat cu totul situația, peste tot, dar nu chiar.
Așadar, este vorba de o cicatrice uriașă pe conștiința mondială a societății moderne. Că acum știm că de fapt sunt și ei ca noi. Și i-am căsăpit jde sute de ani aiurea. Nu le-am dat nicio șansă. Cum să se fi integrat și ei, dacă n-aveau nicio șansă, încă de la naștere? E normal să pară disperare. E normal să pară exagerat.
Mai ales când iese președintele Turciei, care bagă la bulău jurnaliști doar pentru că i se împotrivesc ideologic, dar acum o arde politically correct pe twitter hei hei hei, băieți, nu e frumos cu rasismul, cu astea! Evident că pare absurd. Aberant.
Un alt argument pe care l-am văzut des este acela că „cum dreq să-i zică, i-a zis că e negru și el e negru, ce e greșit?, el încearcă să uite că e negru, sau cum?”.
Sau, în tandem, că și noi suntem făcuți de boala copiilor prin Europa și nu se mai face atâta tam tam. Corect. Suntem făcuți țigani, suntem batjocoriți, furați de arbitri pe la mondiale, europene, grand slamuri, olimpiade etc.
Da. Așa e. Suntem făcuți țigani și hoți pe afară. Evident că întâmplător! Au pus vesticii cu ochii închişi degetul pe hartă acum 30 de ani şi au zis, uite, ăştia, ăştia de azi înainte primesc această etichetă. Moka. Diferența e că nu suntem aşa. Noi, ăștia albii, de comentăm acum vigilent, plini de noi. Dacă eu mă duc în Franța și-i zic unuia pe acolo că-s român și el zice că-s țigan, eu îmi simt lezată cel mult coarda patriotică, pentru că, din câte ştiu, nu-s țigan realmente să simt senzația reală. Deci cum să presupun eu că ştiu cum se simte şi să zic că prea se exagerează, dom’le?!
Noi suntem deosebit de chitiți pe sentimentalismul ăsta pe linia nație victimă. Numai în situații de-astea și de 1 decembrie. Pentru că-n rest, ne căcăm pe unde apucăm când vine vorba de țară.
Ei bine, la fel și negrii, sunt chitiți pe treaba asta cu victimizarea. Și sunt mulți. Mai mulți decât noi. Și mai peste tot decât noi, chiar dacă și noi suntem destul de peste tot.
Ah, și noi românii suntem și educați niște ani buni în oceanul comunist și nu știm noi așa prea multe despre activitatea inconștientului și cât de multe lucruri poate scoate din noi, fără ca săracul conștient să se prindă.
Evident că dacă o arzi pe pragmatism în argumentare, poți să scrii vreo 3 volume cu argumente pentru care ce s-a întâmplat în urma nefericitului eveniment de pe Parc des Princes este o exagerare uriașă.
Eu prefer să nu fiu atât de convins că știu cum se simte. Sau că restul planetei o arde prost, iar eu sigur nu. Așa-s eu, am o părere mai puțin bună despre propria-mi percepție în raport cu situații atât de complexe.
Vă spuneam la începutul articolului că am fost consternați toți de faptul că a intrat în Parlament cine a intrat. „Consternarea” noastră din proaspătul parlament s-a solidarizat cu Colțescu, publicând un mesaj oficial aşa cu care poate fi de acord fără probleme o mulțime de oameni care nu i-ar fi votat neam. Ce ironic, nu? Asta pare o pavelă pe drumul spre… aia nasoală de-am scăpat de ea acu 31 de ani. Dar cum spuneam, am o părere mai puțin bună despre propria-mi percepție în raport cu situații atât de complexe.
PUBLICITATE
Lasă un răspuns