Mare scandal, mare cu o femeie poliţist, un adevărat sexgate opărit pe scena publică din România. Pe o parte din scena publică, că n-au fost bani de toată scena. Stai, nu e o femeie poliţist, sunt două, două cazuri, acelaşi loc.
Un fost poliţist din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Poliţie pentru Centrul Vechi, actualmente la IPJ Teleorman, a fost reţinut zilele trecute pentru că ar fi agresat sexual, prin pipăire în zonele intime, o elevă aflată în practică.
Aici nu au fost foarte multe de discutat pe subiect, dar s-au iscat tot felul de controverse, deloc noi, din sistem, despre sistem. Le mai numim şi generalizări.
Mocnit. Fără flacără.
Flacăra a luat viaţă imediat, însă. Când a apărut o nouă bombiţă.
O femeie poliţist, cântăreţ de muzică populară, din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – acelaşi nou-nouţ Serviciu de Poliţie pentru Centrul Vechi s-a mutat la logistică în Suceava. Evident, nu-i asta ştirea, deşi mulţi sunt ofuscaţi, cum dom’le să se ducă la logistică, ce, ordinea publică ce-are? Să-i fie ruşine, să-i fie ruşine, da, da, ruşine.
Ştirea e că spune că a fost agresată sexual de către şeful ei. Mai exact, ştirea de pe Adevărul, de exemplu, spune „Poliţista susţine că fostul său şef i-ar fi spus că nu-i va da atribuţiile de serviciu dacă nu-i acceptă avansurile.” Genul ăsta de exprimare scade un pic nivelul credibilităţii ştirii, mai ales pentru cei din sistem.
Dar nu vreau să comentez cazurile în sine. Să vedem ce au generat aceste 2 cazuri venite din senin, în cascadă.
Veşnicul misoginism. Mulţi colegi au comentat cu spor, susţinând că accesul femeilor în mod necontrolat în sistem a condus la astfel de situaţii. Tot mulţi sunt şi cei care-s misogini fără să ştie.
Majoritatea bărbaţilor poliţişti au atitudini foarte tovărăşeşti cu femeile în timpul serviciului, atunci când ele sunt de faţă.
Când vine vorba de critici indirecte, adică pe la spate, foarte mulţi dintre ei sunt primii pe lista cu înscrieri.
Vorbe ca „pe 14 bagă şi ea salariul”, „când a intrat în poliţie nu s-a gândit?” sau „las-o să se descurce” se aud des despre aceleaşi colege, pe care în faţă le şi laudă, dacă e nevoie.
Da, da, când e de faţă auzi d-alea gen:
- „Uite, frate, ce colegă tare am, intră în ei ca o viperă, mă simt mai în siguranţă decât cu mulţi bărbaţi, o femeie poliţist de excepţie”
- „Ia uite la ea cum scrie ea tot ce e de scris, nu ştiu ce m-aş face fără ea”
- „Vezi ce colegă frumoasă am, se uită clăpăugul de cetăţean la ea ca beţivu’ la crâşmă nouă, să vezi ce mişto fac de ei când se holbează la ea în timp ce ea îi amendează”
- „Bravo, colega! Se vede că ai profesorul corect, aferent.”.
Ipocrizia e o stare de fapt într-un sistem defect din măduva spinării.
Fie că eşti bărbat, fie că eşti femeie, de regulă, când te gândeşti ambiţios să-ţi încerci şansele la poliţie, încerci să te-ncarci cu cât mai multe argumente pozitive.
Nu se gândeşte nici dracu’ că o să zacă în frig patrulând pedestru, că o sa fie terorizat de colegi pe la instructaje, că o să fie agresat sexual de şefi sau colegi mai vechi, habar n-am, nu te gândeşti la multe.
Orice aspect la care nu te gândeşti dinainte să intri, reprezintă o asumare. Îţi asumi faptul că vor veni, la pachet, multe aspecte nasoale, pe lângă cele care oferă satisfacţii.
Dar dacă atunci când dai de grelele pe care ţi-ai asumat că le vei lua în piept, dacă se iveşte o oportunitate de a le fenta, pentru că oportunitatea există, de ce să nu o faci?
Problema e omul, sau că acea posibilitate există?!
Asta e problema. Problema este că această discuţie este de undeva din altă dimensiune, realitatea e alta. Realitatea e cea de dincolo de ştiri, articole de presă sau blog, dincolo de bârfe. E aia care se întâmplă. Nu acest sexgate opărit.
Aia care demonstrează că problemele nu sunt cele descrise de certurile tâmpite dintre noi. Alea generează bârfe pe post de carburant pentru o derivă care trebuie să persiste. Că dacă nu persistă, poate ne dăm seama câţi suntem şi câte am putea face dacă am fi uniţi. Dar nu suntem.
Şi trebuie să persiste ca să fim noi proştii proştilor pe care se dă vina din orice unghi. Da, după cum ştim, ne şi plângem când se întâmplă. În orice situaţie care suscită opinia publică şi din care se iese mai greu fără un vinovat spânzurat în public, poliţia e acolo.
Faptul că suntem uniţi aşa, de faţadă, în caz de bătaie şi la trecerea timpului, nu înseamnă decât că suntem suficient de manevrabili cât să n-avem şanse să ne facem bine foarte curând.
Ştim foarte bine că la structurile suport, pe care le tot hulim, se duc şi fete şi băieţi. Şi tineri şi mai puţin tineri.
Dar la fel de bine ştim şi că problema formei actuale de funcţionare a structurilor suport nu are nicio legătură cu omul care lucrează acolo.
Generalizarea publicului larg cu privire la anumite incidente izolate din spectrul poliţienesc ar fi probabil mult mai soft, dacă nu am generaliza noi înşine situaţiile care se iscă printre noi într-un mod golănesc şi distructiv.
Că generalizăm şi noi de spargem orice scandal în piaţa publică cum sparge veveriţa nuca, numai că aia papă după ce sparge, noi facem caca pe noi înşine.
PUBLICITATE
