Ghinionul poliţist. Este trist că după 2 ani jumate în care am fost duşi cu zăhărelul de o doamnă fost supprefect, după alte câteva luni de batjocură ministerială şi după încă alte câteva luni de iluzii oscilante pe sistem alba-neagra, apoi ne-am cam lămurit.
Şi ne-am relămurit. Ne-am relămurit până la punctul la care am realizat că, de fapt, eram lămuriţi de mult.
De la domnul ministru Vela am aflat că salariile la MAI reprezintă secret, siguranţă naţională, astea.
Lucrurile se întâmplă într-o singură direcţie în ce priveşte salariul poliţistului…. în direcţia ghinion. Ghinionul poliţist.
Cu cât suntem mai frustraţi pe tema asta, cu atât e mai util pentru ei. Pentru că ei ştiu că sprijinul societăţii civile nu va veni.
Astfel încât să se înţeleagă care e principala problemă şi că e legată de ilegalităţi, veşnice incertitudini, lipsuri, inegalităţi şi nu de bani propriu-zis, şi atât.
Aşadar, e o surpriză să zic că am contribuit masiv şi noi la gunoiul care se tot strânge? În principal, am contribuit prin modul în care am emanat spre societatea civilă energia acelor proteste din martie 2017 şi, mai ales, martie 2018, când chiar am fost mulţi. Şi chiar degeaba rău de tot.
În 2018 sindicatele au făcut un pact. S-au adunat ele voios şi încurajator, dar au organizat acele proteste de aşa natură, încât s-a înţeles strict că vrem bani. Mă refer la ce a înţeles lumea. Cetăţenii, partea numeroasă a societăţii.
De sprijinul lor aveam nevoie pentru a învinge, pentru a schimba sistemul, pentru a face dreptate! Nu de doamna ministru.
Şi ce s-a înţeles? Că vrem bani. Că vrem mulţi bani. Nu că suntem furaţi de un minister care încalcă legi şi principii. Nu că ne plătesc raportându-se, împotriva oricărei urme de valoare europeană, la salariul din fucking 2009!!! Mereu se va înţelege doar că vrem bani, mereu va fi aşa.
De fapt, sindicatele din poliţie, per total, încă nu ştiu să aducă în atenţia publică revendicări care să nu pută a valoare materială. Şi e 2020. Nu se ştie.
Acele proteste nu au fost decât nişte urme de revoltă utilă. Nu pentru noi. Fix pentru cei împotriva cărora, vezi Doamne, strigam.
N-am făcut decât să legitimăm conducerea MAI de pe vremea aia şi toate câte vor mai fi, prin faptul că părea că cerem bani. Păream convinşi că ei ni-i pot oferi. Pur şi simplu, ca mită pseudoelectorală. Să ne tacă gura. Ca-nainte.
Rezultatul? Nu numai că nu am fost băgaţi în seamă atunci de către doamna fost supprefect. Sau de oricine altcineva.
Dar nici vreo formă de frică n-am indus celor ce-au urmat. Că n-am emanat forţă. N-am fost uniţi, oricât de uniţi păream noi a fi.
Pentru că noi suntem, de fapt, complet inofensivi.
S-a văzut de la cinci poşte. Ne-am strâns zece mii degeaba. Ne-am strâns ca fraierii să fluierăm din vuvuzele şi să livrăm mesaje confuze.
Ştiu că sună frustrant, supărător, dar e realitatea, frate! Banii, dotările şi lucrurile utile, palpabile, vin prin prisma respectării legii şi a unor principii bine definite! Nu prin cerşeală. S-a văzut asta în limpede în ultimii 30 de ani.
Noi ne-am strâns într-un cerc plin de obtuz.
Tot pe principiul ghinionul poliţist.
N-am trecut prin niciun fel de sticlă. Au venit televiziunile şi s-au trezit că şi-au frecat audienţele cu protestele noastre.
Aşa am ajuns astăzi să fim luaţi de proşti. Să fim luaţi în râs. Să fim duşi vădit cu zăhărelul.
Ba chiar se îndrăzneşte crearea unui aparent curent de schimbare, de reorganizare. De fapt, e doar un preş sub care se mai ascunde din mizeria care dă pe-afară.
Ne-am făcut-o şi cu mâna noastră. Şi ăsta e preţul.
Vin unii şi ne dau c-o mână, ne iau cu alta, vin alţii care ne sperie doar cu aparenţele, plusează şi opoziţia cu panica exploatând punctele sensibile. Fricile. Pentru că aşa e, ne-au făcut de cap, suntem vulnerabili.
Da, ştiu că nu-ţi convine şi că sună urât, dar cam asta-i şi cu ghinionul poliţist. Ni l-am şi făcut singuri.
PUBLICITATE
