Interlopiada asta, ugh, a înlocuit olimpiada. Un eveniment obscur. O răfuială sângeroasă între taberele unor partide. Nu orice fel de partide, ci d-alea de barbut. O crimă matematic egal sau mai puţin odioasă față de tsunamiul provocat.
Presa a dat de gustul pe care-l savurează opinia publică în acest context.
Ce-a fost această crimă!? Eu mi-aș răspunde cu tupeu că a fost cheia de contact. Cu accelerație, cu tot.
Întotdeauna, când se întâmplă ceva dubios peste nivelul meu social, profesional sau de înţelegere, prezum şi că poate e ceva la mijloc ce nu-nţeleg eu. Nu comentez așa, aiurea, că e ușor de pe margine.
Pot să comentez urmările, însă. Că e despre putut, nu despre comentat.
Interlopiada de putut. Cred eu că urmările acțiunilor, paraacțiunilor și executării planurilor de acțiune ale mai marilor MAI IGPR DGPMB, în contextul crimei pe barbuțeală de la interlopiada verii, sunt de proporții aproape biblice, ca să exagerez și eu un pic, cum îmi place, călare pe felie.
Părerea mea e că au fost create prejudicii de imagine Poliției Române și autorității de stat similare cu cele provocate de cazul Caracal.
Prejudicii pe care, bineînțeles, le-au resimțit în mod special, ca de obicei, polițiștii. Ăia care iau contact cu cetățenii.
Au izvorât din culmile opiniei publice glume dintre cele mai inspirate, rătăcite săracele, bulbucând printre valurile furibunde de dispreț și dezgust.
Nu zic că m-aș fi descurcat mai bine eu, ba chiar sunt convins că dădeam în străchini. Dar cei care-s mari șefi ar trebui să știe să gestioneze astfel de situații complexe. ÎN DINAMICĂ! Nu?
Adică… bă nene, am încercat aşa, dar nu e frate ok, uită-te la impact, am gafat-o. Trebuie să intervenim, să gândim, să acționăm, să schimbăm ceva.
Bineînţeles că cel mai facil argument pentru chestia asta ar putea fi ăla că nu faci planul de acţiune pe baza a ce crede lumea. Dar bineînțeles că nu s-ar justifica, pentru că n-ar fi pe baza asta. Că nu ce crede lumea trebuie subliniat aici, ci de ce crede lumea aşa. Şi cred eu că săraca lume crede aşa pentru că există nişte legislaţie dom’le pe zonă. Legislație care, personificată acătării, joacă lejer și cu succes rol de formator de opinie, dragă Doamne.
În atare condiţii, m-aş întreba ceva, cu îndrăzneală
Este această lovitură de imagine o întâmplare? Se poate invoca lejer incompetența. La prima strigare.
Analizând însă mai atent, înțelegem că nu poate fi chiar atât de simplu. Sau că nu poate fi doar atât. N-are cum, frate. Nu vorbim de o gafă de moment. Vorbim de o cascadă de măsuri la vedere care au fost puse în teren strâmb, împotriva ordinii firești.
N-ai cum să greșești atâta timp în cascadă. Par chestiuni elementare, gen pui tancul pe dos. Și să zicem că nu te prinzi că l-ai pus pe dos, dar vezi că urlă presa și lumea că e fieratania pe dos. Vezi cum se propagă gafa, ce faci? Lași tancul așa?
Merge, că proștii de jos au de suferit cel mai mult și ăia duc.
Dă lumea în ei până văd stele multe, ca la festivități.
Lumea zice că polițiștii nu sunt decât niște complici sub ochii cărora se-ntâmplă toate combinațiile și care nu fac nimic pentru a opri râul și pentru a îndepărta răul.
În fapt, habar n-avem despre multe, inclusiv despre unele dintre cele în legătură cu care ne dăm noi știutori ca să nu părem pielea bulei în țara minunilor.
Noi știm doar atâtea câte ne sunt necesare pentru a ne face treaba acolo unde dăm cu sapa. Uneori, polițiștii sunt instrumentele cu care-și fac alții treaba, dar asta e altă discuție.
Întâlnirea de pe Adevărul
Interlopiada de etalat. E adevărat că am putut vedea cu toţii pe Adevărul acele clipuleţe care relatau cumva că şefii din poliţie s-au întâlnit cu interlopi.
Nu prea se distinge mare lucru, ar trebui schimbate sistemele de supraveghere video care au surprins acele imagini. Nu-s bune de nimic.
Noroc că s-a ieşit oficial după două zile cu confirmarea.
Cică n-a fost negociere. A fost un soi de activitate de prevenire la nivel înalt. Adică nu negociere, ceva pe acolo, dar altceva. Uite olimpiada, nu e olimpiada, ci interlopiada. Pe străzi. La miezul nopții.
E clar că nu e prioritar acum să confundăm cu superficialitate un set de orgolii stupide cu demnitatea.
Dar nu poți găsi explicații pentru tot acest balamuc. Marii lideri ne spun, citind de pe foi, că totul a fost un succes, pentru că, nu-i așa?!, nu au avut de suferit cetățenii onești de pe urma vreunei potențiale răfuieli între clanuri pe străzi. Bun.
Interlopiada de rupt. Nemulțumiți de modul în care s-a acționat pentru a obține aceste rezultate fantastice au fost în mod evident atât cetățenii, cât și polițiștii. Polițiștii de rând. Adică ăia folosiți pentru a executa acele acțiuni. Ridicol, nu?
A fost umilitor!
Așadar, datele problemei sună așa: strategia de gestionare a tensiunilor publice cauzate de partida de barbut, lezează vădit integritatea morală a polițiștilor care o pun în aplicare. Poate fi un succes? Sau s-o numi compromis?
Până la urmă, din informațiile publice oficiale se poate interpreta că liniştea publică are valoare comercială întrucâtva, ceea ce o poate face, eventual, negociabilă.
Lasă un răspuns