Orientarea este unul dintre primele principii care e băgată, mai mult sau mai puţin cu japca, în capul poliţiştilor atunci când îşi încep cariera.
La fel ca în cazul propagandei sau manipulării, orientarea are o latură neagră şi una gri mai spre alb. Nu e totul nasol.
Un ins pe stradă începe să înjure poliţia în genere, dar de faţă cu tine, urlând cu tot suflul în ziua mare. Tu fiind poliţist în uniformă.
Faptul că te abţii de la a începe şi tu să-l înjuri de toţi morţii, nu se cheamă că te-ai orientat, se cheamă că te-ai abţinut. Asta pentru a delimita clar subiectul.
Varianta gri spre alb e capacitatea de a găsi cea mai bună cale de urmat. Ceea ce găsim şi-n dicţionar ca explicaţie secundară pentru termenul orientare. Bunătatea în cazul în care vorbim despre raporturile cu cetăţenii dificili ar trebui confundată cu eficienţa, iar eficienţa are legătură cu câtă energie consumi, câte ameninţări atragi, măsura în care degenează starea conflictuală şi, evident, măsura în care actul care a generat situaţia are şanse să se mai repete în acelaşi fel. Mă rog, aici ar fi diferenţa între abţinere şi orientare.
Bineînţeles că este discutabil. Situaţia reală este suficient de complexă cât să împartă şi orientarea asta ok în părţi inegale ca relevanţă, eficienţă şi sustenabilitate.
Concret, sunt foarte multe situaţii în care orientarea aparent corectă este în fapt bazată pe considerente strict subiective, pe prejudecăţi, metehne care ar fi trebuit duse spre pensie.
La nivel înalt, orientarea este artă pură, vezi fineţea cu care sunt poliţiştii fentaţi din colţ în colţ în acest ring al prostelii de 12 ani, se merge vertiginos deja spre majorat. Sunt curios dacă prosteala asta cu salariile de 2009 va lua bacul.
Iar treaba cu Poliţia Locală, cu existenţa în sine, cu salariile de acolo, cu parcul auto şi toate dotările şi condiţiile, reprezintă atestarea oficială că-n ultimii ani am fost realmente ofensaţi ostentativ.
Revenind la orientarea sfântă şi indispensabilă a celui mic, a poliţistului.
Tu zici că e bine fie şi numai dacă rezultatul este pe placul unui număr suficient de colegi, de exemplu.
Dacă zic colegii bravo bro, ai salvat ziua! pare suficient cât să considerăm te-ai orientat, super! Mai ales dacă-ţi şi spune colegul ăla special care ar putea să-şi susţină oricând doctoratul în orientare. Sau dacă ce ai realizat tu aduce nu ştiu ce cifră interesantă acolo la statistici. Ori dacă aduce nu ştiu ce satisfacţie profesională. Ori dacă e în concordanţă cu ce ne-au învăţat unii în ultimii 75 de ani.
Chiar şi dacă eşti conştient că uneori poate fi nasol, o faci de dragul metehnei. Sau a şefilor. Că multe boli sociale mai circulă prin sistem…
Simetria orientaților este uimitoare de la bisericuță la bisericuță, efectiv se perpetuează peste ani, peste generaţii. Nu dispare. Oriunde te-ai transfera prin acest sistem, orice grup nou ai găsi, trebuie să dai peste tipurile clasice de orientați.
- ăla care vorbește pe toată lumea de nașpa și, totodată, vorbește cu toată lumea tovărășește pe băieție, pe prietenie, pe amiciție, pe toate alea, ca să meargă treaba bine, să fie performant când trebuie pentru a putea primi ce i se cuvine fix la momentul potrivit;
- ăla care face mișmașuri pe șustake și atunci când simte că-i fuge preșul de sub talpă, începe s-acuze pe alții fix de mișmașurile pe care le face el, lăsând impresia că s-a prins el că alţii fac nasoale, având certitudinea că nimeni, dar absolut nimeni, nu e suficient de atent la detalii cât să se prindă de strategia lui de cacao;
- ăla care o arde mișelește cât să ajungă la locul potrivit, apoi se comportă ideal, sperând ca lumea să uite în ce mod a ajuns la locul potrivit;
- ăla care se bagă cu japca să te ajute, chiar și când mai mult te-ncurcă, să știe el că e acolo cât mai lungă lista de inşi pe care îi are la mână şi la care poate apela în caz de nevoie, cu scoatere de ochi;
- ăla care înregistrează tot atunci când pare că nu e deloc atent la ce se vorbeşte, pentru că el munceşte acolo în treaba lui;
- ăla care se duce la scandal mai cătinel, s-ajungă altul primu’;
- ăla care anticipează deosebit de eficient unde este mai multă treabă şi care, evident, inventează muncă ceva mai soft pentru a evita muncă;
- ăla care nu poate prelua niciodată cazuri, dar ajunge mereu în sprijin ulterior;
- şamd, căci nu voi putea avea vreodată impresia că-mi vin toate, câte trebuie, în cap atunci când scriu un articol sau, mai ales, că le ştiu pe toate.
Cel mai important este ca atunci când te orientezi, să ai în vedere cu prioritate propria intergritate fizică, psihică şi socială, ştii ce zic? Că dacă nu tu nu ai grija asta, cine s-o aibă?
PUBLICITATE
