Poliţia cui? Poliţia nimănui

Curg greoi firimiturile de idei în a construi argumente pentru care poliţia asta, ca întreg, ca entitate, este de izbelişte, când știi că oamenii de rând le va percepe ca pe noi oportunităţi de a ne plânge. Noi, de milă nouă. Noi, polițiștii. Pramatiile societății.

Tabloul

Poliţia nimănui. Cetăţeanul nu crede în dânsa. Reprezentantul lui se foloseşte de dânsa, o confundă intenţionat c-un paravan, c-o scuză, c-un pretext. Şefii din ea, marii conducători, o cârmuiesc ostentativ spre iceberg, oferind proştilor mici în oglindă tablouri iluzorii cu delfinaşi sărind prin largul liber. Iar cetăţeanul din dânsa, cetăţeanul din poliţia nimănui, tălpaşul, este, fără să vrea, sacul de box atârnat tentant restului de cetăţeni.

Un polițist, ofițer superior, a fost terfelit mediatic zilele trecute, minuţios senzaționalist. A fost acuzat public de către presă că ar fi fost surprins practicând onanismul de către numai ei ştiu cine într-o cabina de probă a unui Mall din Cluj. Sindicatul Europol a venit după câteva zile cu lămuriri. Fakenews.

Dar noi am muşcat-o. Iar când zboară bine de tot câte o astfel de pastilă, contează cum a fost percepută iniţial, nu mai contează atât de mult realitatea.

Memoria colectivă a reţinut informaţia viralizată. Reparaţia nu s-a mai viralizat. Noi ne-am făcut că plouă fluierând şi aia e, se-ntâmplă.

Partea nasoală e că mai ales noi, colegii, am râs, am scuipat, ne-am crucit, uailei, cum e posibil așa ceva?! Pentru că suntem şi noi parte din societate, talpa, desigur. Şi suntem vulnerabili.

Mai avem una caldă, machiată din faşă şi vândută bine de tot. Faza cu mascații de la Brașov. Emoţionant. Covârşitor. Serios. Am citit articolul ăsta de pe Libertatea şi aproape că mi-a dat o lacrimă. L-am recitit. Am savurat la maxim. Nu-s ironic.

Rar ţi-e dat să miroşi cum presa arată clar poliția răstignită public cu invenţii pentru capital de imagine, rostogolită porceşte prin bălegar mediatic.

Poliţia! Nu șefu’. Nu şefu’ lu şefu’. Nu ministru’ sau partidul.

Poliţia nimănui. Cine e poliţia asta să vrea imagine aşa bună? Ce înțelege omul din poliție? Înțelege tu. Și tu. Și tu. Oameni de rând dintre oameni de rând.

Omul înțelege poliția = fraierii cu care se întâlnesc, oameni ca ei dintre ai lor.

Cel mai la îndemână pentru HUO este polițistul. Așa că HUO pe poliție îți servește și presa.

De data asta, Libertatea a speculat inversiunea cu iz absurd și a arătat fața dreptății. Inversiunea care poate deschide porţi noi pentru a cunoaşte noi culmi ale democraţiei.

Libertatea a publicat și video-ul din care reiese fără echivoc că poliţia a fost terfelită mincinos. Hidos. De dragul vâlvei, de dragul importanţei, al capitalului, de dragul disperării pentru atenţie.

De data asta, presa a arătat adevărata faţă a realităţii.

Nu poţi după acest episod, ca simplu poliţist, să nu te-ntrebi, din nou, cine apără polițiștii?

• Conducerea poliției? Ne milogim literalmente public cu toții să se-ntâmple asta, de fiecare dată când suntem făcuți de căcat ostentativ forțat prin scenarii vădit minuţios coordonate. Ne mulţumim cu cel mult nişte declaraţii formale ale purtătorilor de cuvânt.
• Conducerea ministerului? Doar când e de câștigat ceva imagine, capital politic, chestii palpabile, cuantificabile. Aşteptăm schimbarea de ni se face rău. Aşteptăm atitudinea apartenenţei la acest suflu.
• Sindicatele? Doar pe anumite linii clar definite, avocățisme timide cu uşoare zvâcniri, câteva vârfuri, financiarisme, salariarisme. Când e de „bătaie serioasă”, se cântă un pic doar când mai moare câte-un polițist ucis în misiune sau dacă se iau Paraziții de milițieni prin vreo melodie. Personal, așa văd lucrurile. Chiar şi-aşa, părerea mea, în ciuda faptului că mișcarea sindicală din spectrul polițienesc mai are mult până să cunoască maturitatea, se zăresc și zvâcniri care dau speranțe. E normal să fie încă tulbure situația în această zonă, doar trăim veșnic tânăra democrație românească.

Și să ne gândim

Eu mă gândesc mereu. Cum era situația dacă nu-i trecea prin cap acum niște ani domnului Dan Georgescu să creeze pagina de Facebook Polițiștii au umor? Așa, din timpul lui, pe cârca și pe riscul lui, pe vremea când nici gândacu’ nu-ndrăznea să iasă de sub biroul şefului, nici dracu’ nu accepta caterincă publică, bă eşti nebun?!, nici noi printre noi, colegi încuiați în bula metehnelor moştenite iresponsabil şi paramoştenite.

Cum ar fi fost dacă n-ar fi percutat domnul Dan pe Polițiștii au umor la auzul poveștii polițistului de la Brașov, atunci când acesta din urmă a fost obligat de către şefi să-și închidă pagina de Facebook că prea glumea pe-acolo?

Cum era dacă Marian Godină rămânea mut? Sau dacă renunţa? Că a avut motive, în special de câte ori s-a lovit de barierele din fier beton construite dârz chiar de colegi.

Au apărat ei, c-au vrut sau nu, poliţiştii în aceşti ani ultimi 5-6 ani? Mai mult decât cele 3 puncte de mai sus? Nu?

Hai să ne scoatem frustrările la plimbare. Să gândească fiecare cu creierul din dotare.

Chiar. Ar fi existat acum, aici, acest articol?

PUBLICITATE