Am scris acum un an jumătate articolul ăsta despre poliţia judiciară. Nu s-a schimbat mare lucru, situaţia este similară, diferenţa făcând-o numai înteţirea discuţiilor din spaţiul public în raport cu ideea de transferare a poliţiei judiciare în subordinea Ministerului Public.
Discuţiile astea există de mult timp, cam de când am aderat la UE, însă în ultima jumătate de an pare că au căpătat o consistenţă demnă de luat în seamă. Pare.
În acest moment, judiciariştii sunt aparate de hămălit în două direcţii (se subordonează parchetelor pe linie de cercetare penală, pe de o parte, şi şefilor din plantaţie poliţie pe linie administrativ-struţo-cămilo-operativă), cu dublă comandă, pe bani puţini.
Iar când spun bani puţini, nu exagerez deloc.
Am văzut postări ale sindicatelor care se laudă fiecare cu meritul pe care-l au în dublarea sporului de solicitare neuropsihică ce va să vină. Acest spor li se cuvine exclusiv celor care au calitatea de organ de cercetare penală.
Acum, fiecare o gândeşte cum poate. Cei din MAI vor să le ia ochii poliţiştilor judiciarişti cu o mărire de două-trei sute de lei? Nu cred că vor fi impresionaţi. Iar găurile de personal în structurile de investigaţii criminale nu vor fi luate cu asalt de poliţiştii care nu au calitatea de organ de cercetare penală.
Sindicatele, pentru că ţin la imaginea lor şi nu vor să supere prea mulţi poliţişti, menţionează cel mult timid că diferenţa există şi este perfect sesizabilă inclusiv între drepturile poliţiştilor judiciarişti şi a celorlalţi poliţişti operativi, care nu au calitate de organe de cercetare penală, nu numai între judiciariştii din Poliţie şi cei detaşaţi la DNA, de exemplu.
Absurda prevedere din OUG 20/2020 care a modificat Legea 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare este în vigoare şi astăzi:
- art. 2 alin. (4) Calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior.”
!!!
Aşadar, eşti legat legat de job. Cu lanţul. Pentru cei care sunt detaşaţi la DNA şi care au salarii de peste 10.000 de lei, o avea logică. Gen „boss, munceşti la noi, dar numai la noi, e muncă specială, ai bani frumoşi, n-ai csz, dă-i drumu’ la muncă, hai uşcheala.”.
Dar pentru cei care câştiga pe la 4000? Acum, cu marea dublare a sporului, vor câştiga vreo 4200. Incredibil! Ei trebuie:
- să muncească pe rupte în mai multe direcţii şi înconjuraţi de şefi, procurori şi cetăţeni, chiar dacă sunt profund subapreciaţi financiar;
- să răspundă, deci, şi şefului ierarhic, şi procurorului, să-i mulţumească pe ambii;
- să rezolve petiţii şi alte sarcini gen acţiuni, patrulare, prevenire, activităţi care, întâmplător, se alătură muncii de cercetare penală care este clar că nu e suficientă;
- să mulţumească toate rândurile de oameni care au dosare şi aşteaptă de la poliţie să fie performantă pentru că lumea ştie că poliţiştii sunt plătiţi regeşte;
- să existe, eventual în mod decent, pe această planetă, fără să îndrăznească să desfăşoare vreo altă activitate remunerată, cu excepţia situaţiei în care se hotărăşte să devină cadru didactic în mediul universitar, pentru că, nu-i aşa?, chiar ar putea avea lejer suficient timp şi pentru asta dacă ar fi un pic ambiţioşi.
Practic, dublarea asta a sporului s-ar dori să ia ochii, dar n-are ce ochi lua. Nu lua vreun ochi nici dacă ajungea la 50%, poate doar un picuţ.
Eu cred că ochii se iau şi când nu se iau. Nu pasă nimănui cât sunt de impresionaţi judiciariştii de mărire, ei trebuie să muncească. S-a bifat un mic gest, care va fi scos în faţă la nevoie. Sau se va fi bifat, că până nu-i în mână, poate fi uşor minciună.
Eu cred că această mutare a poliţiei judiciare în subordinea parchetelor nu se va putea produce prea curând.
În primul rând, pentru că voinţa politică în acest sens este în dreptul unui procent foarte mic din întreg. Încă nu se vrea, de fapt.
În al doilea rând, pentru că organizarea poliţiei judiciare s-a interconectat sever structurilor de poliţie, la unele dintre ele nici măcar n-ai ghici neapărat că ar avea în componenţă organe de cercetare penală.
Şi în al treilea rând, pentru că nu suntem pregătiţi de nicio culoare.
Cum obişnuim, foarte simplu este să ne uităm la cum sunt organizate politiile judiciare în ţări mai dezvoltate. Aşa realizăm în ce hal suntem de nepregătiţi pentru astfel de mişcări complexe.
Pentru că educaţia este prioritară doar la capitolul gargară şi în realitate este la limita compromiterii pe toate palierele, argumentele pentru care nu suntem pregătiţi pentru astfel de permutări tind spre infinit, de la lipsa de informaţie de calitate din spaţiu public în general, şi în special privind organizarea şi funcţionarea statului, până la pixul care scrie pe un act oficial.
Pentru că acest context nu poate genera poveşti cu happy-end, o să închei prin a-mi exprima dorinţa ca timpul să-mi demonstreze că nu am dreptate şi că lucrurile nu vor rămâne aşa, pur şi simplu, într-o mocirlă puţind a bătaie de joc din care nu se ştie cine câştigă ceva.
PUBLICITATE
Lasă un răspuns