Andrei Sulugiuc.ro

  • Acasă
  • INTERIOARE
    • Se-ntâmplă
    • Posturi
  • abERAŢIUNI
    • dIN CE VA FI
    • ASTEA
    • ALTELE
  • MAI RAR
    • Editorial
    • Poezie
    • Foto*Video
  • CÓDICE
  • Despre
    • AndreiSulugiuc.ro foloseşte cookies!

Poliţia nu face buletine

DistribuieCiripeşte

Poliţia nu face buletine, în ciuda faptului că în foarte multe situaţii îţi faci buletinul la sediul unei unităţi/subunităţi de poliţie.

Asta nu se întâmplă pentru că poliţia îţi face buletinul. Asta se întâmplă pentru că respectivul birou de evidenţă a populaţiei are sediul în incinta respectivei clădiri.

Poliţia e sub Ministerul Afacerilor Interne, iar Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Populaţiei este subordonat primăriei.

Îşi au doar sedii în multe clădiri ale MAI, atâta tot.

Şi dacă tot am adus discuţia, aş mai face câteva precizări.

Cel puţin în Bucureşti, poliţiştii sunt nevoiţi să efectueze activităţi de verificare a domiciliului solicitat de o persoană.

Te duci pe acolo, faci pe investigatorul, întrebi vecinii. Anchetă socială, dom’le, de asta trebuie să se ocupe Poliţia Română.

Tot poliţiştii trebuie să se deplaseze pentru verificări în cazurile în care un cetăţean solicită domiciliu într-un spaţiu al cărui proprietar este nedeplasabil, ori în alte situaţii speciale.

Dacă te ia în spaţiu o persoană nedeplasabilă, vei fi trimis de către cei de la Evidenţa Populaţiei către Poliţie pentru a depune o cerere la sediul Poliţiei. Prin aceasta soliciţi deplasarea unui poliţist la adresă pentru a primi confirmarea de la cetăţeanul proprietar că te primeşte în spaţiu.

Dacă ai intrat pe articolul ăsta din greşeală şi vrei doar un cazier, citeşte articolul Ce trebuie pentru cazier

În general, de pe site-urile acestor servicii de evidenţă a populaţiei aflăm că poliţiştii de ordine publică se ocupă de acea notă de verificare.

Am dat nişte căutări şi am văzut că s-a mai vorbit pe forumuri. Discuţii firave, dar care au rămas unice. Sunt uşor de găsit. Dacă sunt căutate.

Dom’le, de ce n-ar face aceste verificări poliţistul local? Care-i filosofia aici, că nu reuşesc să mă prind.

Dacă primăria care face buletine are şi poliţie locală, de ce să facă nota de verificare un poliţist de ordine publică? Chiar mi se pare o întrebare decentă.

Poate se întâmplă naibii ceva nasol şi e nevoie de poliţistul ăla într-un context mai important.

Menţionez şi pentru că suntem în 20 19, eficienţa primează, sunt convins că există argumente solide. Dar eu nu le ştiu, aştept să mi le zică careva.

De asemenea, menţionez că n-o să mă simt trollat dacă mi se va zice că poliţiştii locali au lucruri mai importante de făcut decât să se ocupe de probleme de evidenţă a populaţiei.

ian. 13, 2019Andrei Sulugiuc
PUBLICITATE
comanda Codice
Cum a fost proba sportivă la admiterea în polițieRecursul compensatoriu în spitale
Comments: 0

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Andrei Sulugiuc
4 years ago 2 Comments abERAŢIUNI, ASTEA, INTERIOARE, Poveşti din practici, Se-ntâmplăbuletin, carte de identitate, evidenţă a populaţiei, politia652
Andrei Sulugiuc
Ce pândesc
  • Marian Godină
  • Vlad Petreanu
  • Republica
  • Dan Pavel
  • Zoso
  • Andrei Cismaru
  • Pitici Gratis
Articole recente
  • Partea întunecată a dezbaterii cu căzutul de pe bicicletă
  • Perioada de mercato poliţienesc
  • Uite ţeapa cum înţeapă
  • Uluitor! Poliţiştii fac chetă pentru a plăti poliţişti
  • Dacă vrei să dai la poliție, pe lângă ce trebuie, citește și asta
Comentarii
  • Colegii noi din poliție să ştie - andreisulugiuc.ro - Se întâmplă la Şoc! Mai mulţi judiciarişti sunt căutaţi de salvamontişti
  • Alexandra la Nu prea se-ngrămădesc cetăţenii să ajungă direct ofiţeri
  • Lucruri pe care mi-aş fi dorit să le ştiu înainte să fi intrat în Poliţie - andreisulugiuc.ro - Se întâmplă la Ghinionul poliţist
  • Poliţist bun, poliţist rău - andreisulugiuc.ro - Se întâmplă la Şoc! Mai mulţi judiciarişti sunt căutaţi de salvamontişti
  • Poliţist bun, poliţist rău - andreisulugiuc.ro - Se întâmplă la Ce mai e de spus după reportajul Recorder despre Poliţie
Arhiva
  • noiembrie 2022
  • august 2022
  • ianuarie 2022
  • decembrie 2021
  • noiembrie 2021
  • octombrie 2021
  • august 2021
  • ianuarie 2021
  • decembrie 2020
  • noiembrie 2020
  • august 2020
  • iulie 2020
  • mai 2020
  • martie 2020
  • februarie 2020
  • ianuarie 2020
  • decembrie 2019
  • noiembrie 2019
  • octombrie 2019
  • septembrie 2019
  • august 2019
  • iulie 2019
  • iunie 2019
  • mai 2019
  • aprilie 2019
  • februarie 2019
  • ianuarie 2019
  • decembrie 2018
  • noiembrie 2018
  • aprilie 2018
  • martie 2018
  • februarie 2018
  • ianuarie 2018
  • decembrie 2017
  • octombrie 2017
Categorii
  • abERAŢIUNI
  • ALTELE
  • ASTEA
  • dIN CE VA FI
  • Editorial
  • Foto*Video
  • INTERIOARE
  • Întunericul
  • MAI RAR
  • Poezie
  • Posturi
  • Poveşti din bârfe
  • Poveşti din practici
  • Se-ntâmplă
  • Uncategorized
Categorii
  • abERAŢIUNI
  • ALTELE
  • ASTEA
  • dIN CE VA FI
  • Editorial
  • Foto*Video
  • INTERIOARE
  • Întunericul
  • MAI RAR
  • Poezie
  • Posturi
  • Poveşti din bârfe
  • Poveşti din practici
  • Se-ntâmplă
  • Uncategorized
ianuarie 2023
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
« nov.    
2018 © andreisulugiuc.ro - Se întâmplă