Dimineaţa era aşa frumoasă, anunţa o zi bună. Am luat sculele, caii şi căruţa şi-am plecat la Văru’ şi la tac-su să-i iau după mine, c-aveam nevoie de forţă de muncă. M-au sunat băietanii pe drum şi-au zis c-au prins naşul de treabă şi-au venit cu trenul, aşa c-am plecat după ei ca prostu’, degeaba.
Ne-am strâns laolaltă cu planuri bine puse la punct, iar după ce-am furat nişte lemne, treaba a mers foarte rapid la vânzare. Le dau sub preţul pieţei că-s băiat deştept şi-nţeleg nişte chestii, aşa că n-am cum să nu scap repede de lemne.
Mă rog, le-am vândut noi cum le-am vândut şi-a trebuit să găsim ceva relevant să facem cu banii. Aşa că i-am băut cu nesimţire, şi-am mai împrumutat şi alţii că băutura nu e niciodată prea puţină. Am luat-o lerla, pe multe uliţe şi drumuri şi chiar mi-aduc aminte clar că m-am săturat de stat şi m-am urcat direct pe cal şi-am luat-o și mai lerla, cu căruţa rămasă pe la Văru’. Am dat în animal, că merită, să mă care pe unde vreau, dar nu mai ştiu cum dracu’ de m-am trezit pe jos. Adică la pământ, cu făţăul îndesat în solul bine îmbrăcat în zăpadă.
Mă rătăcisem, recapitulare, era seară-ntr-o pădure, după ce băusem toată ziua şi m-am pierdut de cal. După lungi ore de bătut zăpadă prin pădure, se vede luminiţa. O casa bătrânească din poveşti, din hornul căreia iese fumul ăla cunoscut, ce lasă-n urmă căldura. Pare să găzduiască doi bătrâni veşnic îndrăgostiţi, ea gospodină nevoie mare şi el un zvelt veteran de război, mândrul de el şi de ţara lui.
Eram îngheţat până la os, n-aveam cum să nu fiu tentat de puţină căldură. Intru cu tupeu şi bat la uşă. N-aud nimic. Bat mai tare şi aud un „intraţi” dintr-o voce de nepoată la vreo 20 de ani, cu chip angelic, mai degrabă. Mă-ncălzisem un pic numai de la auz. Dacă tot a zis-o, am zis să intru. Aoleu. Uite-o poliţistă.
Săru’ mâna! Am şi eu ceva de reclamat…
PUBLICITATE
Lasă un răspuns