Dorel cel furat, oh, ce poveste! I se spune dorel pentru că e cu faptele, şi cel furat pentru că fură curent.
Dorel cel furat e băiatul care sună la poliţie să reclame cu un aer de superioritate că şi-a pierdut cheile ori că a lătrat de vreo 3 ori câinele vecinului de deasupra.
Ah, evident, şi când bate cineva la uşă, că dacă bate cineva la el, nu mai apucă să sune.
Dorel cel furat a ieşit la cumpărături. Merge numai pe jos prin oraş, pentru că şansele să se mai lipească de vreun scandal sunt mult mai mari.
Vrea să-şi ia minim două perechi de încălţăminte. Vizitează un magazin de profil, pune ochii pe o pereche de pantofi şi-i cumpără.
E foarte mândru de pantofii lui, le-a legat şireturile şi le bălăngăne pe lângă el, să vadă lumea că s-a înnoit.
Pentru că nu i-au plăcut ghetele vizionate la primul magazin, Dorel cel furat merge la un alt magazin, de data asta mai mare.
Tot timpul atent după scandal.
Pune ochii pe o pereche de ghete şi se pune pe taburet să le probeze.
La cât de meticulos e, se uită la fiecare milimetru din orice produs pe care ar putea să-l achiziţioneze, eventual. Ferească Sfântul să fie ceva prea nasol la vreun produs, că tot la poliţie sună.
În acest timp, pentru că Dorel cel furat aproape a expus pe un raft pantofii cumpăraţi de la primul magazin, pantofi care se vând de regulă şi în acest magazin, dar acum e stocul gol.
Bineînţeles că un alt Dorel, cel perspicace, pune ochii pe pantofii ăia frumoşi, îi ia şi merge cu ei la casă.
Cumva, cu brio, s-a trecut de casă. Produsul e achitat, şi cumpărătorul pleacă, dar Dorel cel furat sună la poliţie şi reclamă furt, că el nu cunoaşte detalii decât dacă sunt în interesul lui.
PUBLICITATE
