Ce bine ştim deja că e tradiţional, la nivelul întregii societăţi, să se acorde atenţie doar detaliilor evidenţiate de-un eveniment urât, de impact. Cam asta-i ce ştim noi despre cum e cu progresul. Aşa suntem noi. Când arde e nasol. Când aproape te omoară, hai la medic. Ce mai contează că poate fi prea târziu?
Au mai fost momente tensionate în care opinia publică a ignorat complet datele cu adevărat importante ale problemei, dar acum pare că s-a depăşit orice limită.
Toată lumea-i cu ochii pe noi acum. S-a vorbit la nivel înalt inclusiv despre modificarea liniilor tematice pe care le urmăresc testările psihologice în minister. Dar despre ce testări este vorba, nu spune nimeni.
Nu ştiu dacă mă fac înţeles. N-am auzit nimic despre discuţii ori interviuri ori consultanţe ori cum vreţi să le numiţi, între funcţionar şi-un psiholog-funcţionar. Sau, ca angajat, dacă nu faci ceva nasol, n-are de ce să-şi piardă psihologul timp să stea la o vorbă cu tine, nu?! Sună pertinent şi profesionist, nu?
Eu nu înţeleg de ce ne simţim atât de confortabil în marea asta de ipocrizie. Există vreun coleg care a avut ocazia să discute într-un context cât de cât privat cu un psiholog din minister, fără să fi făcut ceva nasol, fără să fi cerut, fără să fi păţit ceva nasol ori fără să fi fost considerat nebun, în prealabil, de majoritatea colegilor!? Dar stai, cine să ceară asta şi să-şi asume apoi să fie arătat cu degetul ca fiind dereglat?!
Nu sunt puţini cei care percep eronat treaba cu testarea psihologică. Aşa se face că unii se simt nebuni după ce pică. Despre asta e vorba? Despre frica total lipsită de justificări de a fi testat ori de a discuta cu un psiholog? De parcă problema asta nu e suficient de importantă şi de parcă problema se va rezolva singură.
Când am fost încadrat la DGPMB, în decembrie 2012, repartiţia pe subunităţi s-a făcut în baza unui interviu cu un grup de psihologi. A fost prima şi ultima dată când am avut ocazia să fiu intervievat de un psiholog. Ţin minte doar două aspecte distincte: că am plecat cu moralul ridicat şi că la final mi s-a zis „ai grijă pe cine accepţi ca tutore”. Asta mi-a zis un psiholog din minister, grăitor, nu? Să ne gândim…
PUBLICITATE
„Unii reuşesc cu ambiţie să mute munţii din loc, alţii nu, pentru că încearcă să-i mute pe bune.”
PUBLICITATE
Lasă un răspuns