N-am avut timp până acum să vă scriu urări de Crăciun, pentru că am fost la serviciu. A fost o noapte lungă.
Atât cât m-am bucurat de liniște, între reprizele de „gălăgie” și „muzică tare”, am avut timp să arunc un ochi spre cer.
L-am văzut pe moșu’ cum survola necontenit. La o primă vedere, aşa, părea un pic precipitat.
N-am putut decât să sper că n-a băut. Mai mult de atât n-aveam ce face, că-n dreptul norilor n-avem noi competență. Deci era abuz.
Ca un mic secret, eu cred că nu era precipitat.
Poate așa a vrut să pară traseul lui, poate a avut vreo logică. Un scop trebuie să fi fost, dar ce știu eu?
Îndrăznesc să cred că a oferit altfel de daruri. Că anul ăsta și-a întors obrajii îmbujorați și spre ce ne lipsește cu adevărat.
A aruncat cu zâmbete și bunăstare, cât să nu ne mai ardă de capra vecinului așa ușor.
A presărat și niște cristale de empatie și fulgi de conștiință, să ne-nvețe să fim și puternici, și frumoși, și uniți. Și deștepți, și greu de manipulat. Și mereu interesați de ce se întâmplă în jurul nostru.
Au fost colegi care au zis că de fapt era Grinch, pus pe harță chiar și-n vremurile astea. Vremurile astea în care toată lumea se plânge că acel farmec al Crăciunului, pe care ciudatul verzișor îl detestă, nu prea mai e ce-a fost odată. Eu nu cred, au rămas fie și măcar aceste urări de Crăciun.
Ce cred eu e că avem o șansă în plus față de anul trecut, chiar dacă acum parcă avem mai multe fețe și parcă nimic din tot ce tulbură apele, nu se mai încheie odată.
Avem nevoie de un sfârșit de an cât mai liniștit. Toți avem nevoie de asta.
Polițiștii vor fi pe stradă și-n aceste zile, ca-ntotdeauna.
De la anul, avem lucruri bune de făcut împreună, toți.
Crăciun fericit, omule!
PUBLICITATE
Lasă un răspuns