Când te-au adus parcă de nicăieri, vestită doamnă,
Eram de neam supus, fără coroană,
Şi am aflat că ai luptat prin junii tăi să fie vara vară,
Cu primăvară floare şi cu toamna dulce acrişoară.
N-ai fost cu nasul sus printre ţărani,
Te-ai săturat în câţiva ani,
De-ai tăi, să fie sclavi ai mândrilor sultani,
Doar ramul sfânt ce-ai dăruit ne-a arătat care-s tirani.
Dar nu ne-am supărat pe ei, noi suntem fani,
Nu te-ai speriat, ne-ai învăţat, ne-ai educat,
Ne-ai tot trecut prin grele să vedem ce e trucat,
Am fost în valul încâlcit şi am făcut prea mult rabat,
Ce am gândit, Corneliule, tot ei au câştigat.
Acum când totul e la îndemănă,
Când am putea urla un adevăr, cu vână,
Lentoarea ne cunună sub prostia care ne îndrumă.
Ne-au stors din creieri, aşa cum storci o cârpă peste gogomani,
Noi am rămas, deştepţi sau proşti, simpli ţărani.
Dar tu, vestită doamnă, încă eşti.
Stăm liniştiţi în timp ce te omoară,
Că încă ne trăieşti,
N-avem în cap să bănuim cât o să doară.
Ţi-au luat peroanele de gări,
Ţi-au dus avutul din comori,
S-au dus la ruşi, oh, doamnă, Doamne, câte stări,
„Uite-un cadavru, vrei să îl omori?”,
Ce pacoste să fii, n-au dovedit până acum al tău pământ de-a-ntregul,
Ei ţi-au sluţit cu nesimţire braţul stâng până la gât, la naiba, epoletul.
Şi n-o să fii aşa nicicând, vestită doamnă,
eşti cum ai fost odinioară,
când junii îţi ţineau drapelul sus, cu fală.
Dar, întrebare, dulce de culoare rară,
te-ai odihnit vreodată pentru prima oară?
Că arzi în chinuri cum n-ai fi crezut vreodată,
Neobosită veşnic, naivă, nefardată, alergând sub val,
Cu fii pierduţi prin liniştea-mbibată-n falsul social.
Ce debandadă,
Cu sângele vărsat prin spate, ce ne costă viaţa toată,
Cu gândul otrăvit şi fără antidot,
Cu monştri care ne-au prostit să renunţăm chiar şi la vot.
Şi ne gândim noi la mândrie, ce le ştim, ce ne minţim.
Atât de laşi, nu arătăm vreodată ce simţim,
Gândim în stol şi zăbovim,
Ipocrizie? Bulevardu-i plin.
Nu te-ai speriat şi te-am vândut în stânga-n dreapta,
Te-am pariat şi te-am pierdut pe ţaca-paca,
Chiar şi-un şeic ar da cu bani puhoi, o blasfemie,
Cum să mai fie?, asta e, noi te-am vândut pe păpuşoi, vestită Românie.
PUBLICITATE
